MIOPIA SI ASTIGMATISMUL

MIOPIA

Optica miopiei. Punctul remotum în miopia axială. În miopia axială ochiul are o lungime axială mare şi astfel razele luminoase focalizează într-un punct focal secundar în faţa retinei. În acest punct razele se inversează şi pe retină apare un cerc de difuziune. Pentru fiecare 0.4 mm în plus a lungimii axiale miopia creşte cu o dioptrie. În miopie punctul remotum este punctul focal principal al ochiului situat între infinitul oftalmologic şi ochi. Magnitudinea miopiei este exprimată în dioptrii care reprezintă inversul distanţei dintre punctul remotum şi ochi. De exemplu la un miop de 0.5D punctul remotum se află la 2 m de ochi.

Clasificarea miopiei

●Clasificarea clinică:

-Miopia mică are valori mai mici de –3D.

-Miopia medie este încadrată între valorile –3-6D.

-Miopia mare în care valoarea dioptrică este mai mare de –6D.

●Clasificarea optică:

-Miopia axială în care lungimea axială a globului ocular este mai mare decât normal. Pentru fiecare 0.4 mm de creştere a axului antero-posterior al globului ocular, miopia se măreşte cu 1D.

-Miopia de curbură se datorează unei accentuări a curburii corneene. Acest tip de miopie poate fi observat în afecţiuni ale corneei cum ar fi keratoconul şi keratoglobul (în care curbura corneei poate atinge 50-60D).

-Miopia de indice este o miopie tranzitorie produsă de o creştere a indicelui de refracţie cristalinian datorită unor boli sistemice (diabetul zaharat). În această afecţiune în cursul perioadelor de hiperglicemie creşte foarte mult osmolaritatea cristaliniană datorită pătrunderii în exces a glucozei. Cristalinul devine mai hidratat şi va avea un indice de refracţie mai mare deci apare o miopie tranzitorie.

●Clasificarea etiologică:

-Miopia congenitală

-Miopia dobândită care este secundară unor afecţiuni oculare: cataracta senilă, retinopatie pigmentară, glaucomul congenital (datorită buftalmiei), sindromul Marfan (prin subluxaţia anterioară a cristalinului), traumatisme oculare, colobom irian, keratocon, keratoglob, fibroplazia retrolentală, microcornee, microftalmie, sferofachie, coroideremie, atrofia girată.

●Clasificarea în funcţie de anizometropie:

-Miopia izometropică

-Miopie anizometropică

Date statistice. La naştere 5% dintre copii sunt miopi şi 75% hipermetropi. Miopia are o evoluţie progresivă la pubertate şi se regăseşte într-un procent de 20-25% la adulţi. La arabi, evrei şi chinezi frecvenţa miopiei este mai mare.

Miopia simplă (miopia şcolarului) este o ametropie de corelaţie care apare la vârsta de 7-10 ani. Ea are o evoluţie progresivă la pubertate atingând un platou spre vârsta de 18-20 de ani. Miopia simplă este determinată poligenic şi se poate transmite autozomal recesiv. Simptomul principal la miopul necorectat este vederea neclară la distanţă; de aceea pentru a vedea mai clar acesta îngustează fanta palpebrală. La persoanele cu miopie simplă efortul acomodativ este mult mai mic decât la emetropi. Datorită reflexului de acomodaţie-convergenţă apare insuficienţa de convergenţă care se poate manifesta prin cefalee. Noaptea datorită predominanţei luminii cu lungime de undă mică miopia este mai mare cu –0.50 –1D fenomen numit miopie nocturnă. La miopi presbiopia apare mai târziu iar cei cu valori de –3D vor putea citi fără ochelari indiferent de vârstă. Examenul obiectiv evidenţiază la unii miopi un diametru pupilar mai mare, responsabil de efectele optice pe timp de noapte produse de creşterea aberaţiilor de sfericitate şi de ordin superior (halouri în jurul surselor luminoase).

ASTIGMATISMUL

Astigmatismul este o ametropie asferică în care razele luminoase provenite de la mai mult de 6 m (infinitul oftalmologic) nu se focalizează într-un punct focal ci într-o linie focală (astigmatismul regulat) sau într-o figură geometrică neregulată (astigmatismul neregulat). Un exemplu tipic de suprafaţă sferică refractivă astigmată este lentila cilindrică. Aceasta se caracterizează printr-o suprafaţă cilindrică cu o anumită rază de curbură şi printr-un ax perpendicular pe secţiunea cilindrului. Razele incidente paralele vor fi focalizate pe o linie focală paralelă cu axul cilindrului. Cu cât raza de curbură este mai mică cu atât lentila cilindrică are o putere refractivă mai mare. Pentru înţelegerea astigmatismului, corneea umană poate fi aproximată ca având o formă de calotă torică elipsoidală cu diametrul lung orizontal. Forma torică presupune existenţa a două meridiane principale, perpendiculare între ele, unul de curbură maximă (rază de curbură minimă) şi unul de curbură minimă (rază de curbură maximă). Corneea are două meridiane principale, unul vertical în care raza de curbură este de 7.7mm şi unul orizontal în care raza de curbură este de 7.8mm. Aceste valori explică astigmatismul fiziologic al corneei. Orice calotă torică care are două meridiane principale şi o infinitate de meridiane intermediare cu curburi care variază progresiv între meridianul de curbură minimă şi cel de curbură maximă. Dacă această variaţie este o funcţie continuă adică dacă variază predictibil, uniform neliniar, astigmatismul este regulat. Dacă însă variaţia meridianelor este aleatorie sau suprafaţa îşi pierde uniformitatea atunci astigmatismul este neregulat. În cazul astigmatismului regulat razele venite de la infinit vor focaliza pe două linii focale. Meridianul cu curbura maximă focalizează lumina pe o linie focală anterioară şi cel de curbură minimă pe o linie focală posterioară. Între cele două linii focale meridianele intermediare focalizează sub forma unei figuri geometrice numită conoidul lui Sturm. Dacă reconstituim această formă pornind de la secţiuni dinspre linia focală anterioară spre cea posterioară observăm variaţia continuă a secţiunii de la linia focală anterioară, spre un oval anterior, apoi un cerc, un oval posterior şi linia focală posterioară. La mijlocul conoidului Sturm secţiunea are forma unui cerc numit cercul confuziei minime deoarece în acel punct aria de secţiune este minimă. Ea corespunde mediei puterilor dioptrice ale meridianelor principale sau echivalentului sferic.

Astigmatismul regulat este un viciu de refracţie în care variaţia curburilor se produce continuu, neliniar în funcţie de poziţia meridianului între o valoare maximă şi una minimă. Puterea dioptrică (K) din fiecare meridian care cuantifică curbura variază în funcţie de sinusul unghiului determinat de meridian cu axul astigmatismului. Această variaţie este sinusoidală sau mai precis este descrisă de ecuaţia:

K=K_max*sin² α

K puterea dioptrică într-un meridian

K_max puterea dioptrică în meridianul de curbură maximă

Unghiul α este unghiul dintre axul cilindrului şi meridianul al cărui putere dioptrică dorim s-o calculăm.

●Clasificarea etiologică a astigmatismelor regulate

Astigmatismul regulat de origine corneană este cel mai frecvent. Acest astigmatisme pot fi primare sau secundare.

-astigmatismul primar cornean este determinat genetic şi se transmite autozomal recesiv.

-astigmatismul secundar cornean este produs fie de factori indirecţi (presiune asupra corneei determinată de şalazion, tumori palpebrale, tumori orbitale) fie de factori direcţi (chirurgia cataractei, chirurgia refractivă).

Astigmatismul regulat de origine cristaliniană apare după subluxaţii de cristalin sau în stafiloame posterioare asociate miopiei degenerative.

●Clasificarea optică:

În funcţie de poziţia celor două meridiane faţă de 0 şi 90 de grade. Orice astigmatism care are axe diferite de 0 sau de 90 de grade se numeşte astigmatism oblic.

În funcţie de poziţia liniilor focale faţă de retină:

-astigmatismul simplu în care o linie focală se află pe retină. Dacă cealaltă linie focală se află în faţa retinei se numeşte astigmatism miopic simplu (9%) şi dacă se află în spatele retinei, astigmatism hipermetropic simplu (13%). În primul caz meridianul cu putere dioptrică maximă este miop cel cu putere dioptrică minimă este emetrop. În cel de-al doilea caz meridianul cu putere dioptrică maximă este emetrop şi cel cu putere dioptrică minimă este hipermetrop.

-astigmatismul compus în care ambele linii focale se află fie în faţa retinei (astigmatism miopic compus 38%) fie în spatele ei (astigmatism hipermetropic compus 27%). Dacă o linie focală se află în faţă şi cealaltă în spatele retinei se numeşte astigmatism compus mixt (11%).

În funcţie de poziţia liniilor focale una faţă de cealaltă:

-astigmatismul conform regulii în care linia focală anterioară este cea orizontală; meridianele verticale (între 60 şi 120 de grade) au o curbură mai mare decât cele orizontale.

-astigmatismul invers regulii în care linia focală anterioară este cea verticală; meridianele orizontale (între 150 şi 30 de grade) au o curbură mai mare decât cele verticale.

2. Astigmatismul neregulat este un viciu de refracţie în care suprafaţa refractivă oculară neregulată induce un front de undă neregulat corespunzător unei puteri dioptrice care variază neuniform, impredictibil dintr-un punct în altul al corneei.

●Clasificarea etiologică:

Astigmatismul neregulat cornean este cel mai frecvent şi este datorat unei multitudini de entităţi patologice care modifică suprafaţa anterioară a corneei: keratoconul, ulcerele corneene, cicatricile corneene, ectazii corneene, pterigionul. Chirurgia refractivă poate induce astigmatisme neregulate.

Astigmatismul neregulat cristalinian este foarte rar şi poate fi produs de lenticonul posterior sau anterior.

●Clasificarea topografică a astigmatismului neregulat cornean. Există patru tipuri de astigmatism neregulat caracterizate prin următoarele anomalii de suprafaţă corneană: elevaţie centrală, arie de aplatizare, elevaţie excentrică sau arie de aplatizare excentrică.